„Pictura Ninei Anton poate fi recunoscută şi în acelaşi timp caracterizată prin echilibrul dintre forţa vitală a culorii şi flexibilitatea liniilor, totul sub semnul punerii în acord, prin organizare şi distribuţie a elementelor reprezentate în câmpul lucrărilor sale. Obiectul şi subiectul devin astfel secvenţe interschimbabile în actul receptării, supuse unor procese care aparţin capacităţilor cerebrale de asociere şi disociere a semnelor vizuale, fie ele accente ori frecvenţe cromatice. Alchimia compoziţiilor eludează genul, stilul şi chiar maniera. Dincolo de toate acestea transpare soluţia, indiferent de natura rezolvării pe care o cunosc diferitele teme reprezentate. Peisajul (geografic sau citadin) ca şi natura statică, predilect abordate de artistă, îmbină tendinţele moderne cu desenul sintetic. O componentă recurentă în creaţia sa este expresionismul abstract. Paleta devenită modul, participă în mod organic la ocuparea fizică a suprafeţei lucrării, pe care o transcende prin energia sa potenţială. Aerul dintre tablou şi privitor este pus în vibraţie, constituindu-se în coridor de comunicare. În fine, arhetipul, hieraticul, iconicul îşi găsesc locul potrivit ca citate, sub forma unor elemente morfologice sau vectori, deopotrivă în lucrările figurative sau abstracte.
Un alt nivel de lectură este acela al interferenţelor între subiectiv şi obiectiv. Unghiurile alese pentru reprezentarea peisajelor, perspectiva de cele mai multe ori aeriană (plonjantă), sunt ideale din punctul de vedere al vizibilităţii. Totuşi, în ciuda suprapunerilor geometrice, lucrările păstrează o anume libertate faţă de modelul natural, o stare de spirit îndeajuns de personală încât să fie lizibilă, suficient de discretă pentru a se putea încadra în gen proxim. Privitorul este invitat, chiar îndrumat să trăiască dacă nu reveria, cel puţin nostalgia unor timpuri şi locuri ce nu aparţin experienţelor sale directe. Particularul înseamnă pentru creaţia Ninei Anton nimic altceva decât parte a universalului. Lumea sa este dominată de semne recognoscibile, care au aspect familiar şi inspiră încredere, în condiţiile în care acestea sunt reprezentate prin mijloace şi procedee non-iluzionistice. Oraşele, golfurile, fluturii, îngerii ori catedralele sale sunt alcătuite, în cel mai onest mod, din linii şi culori, după legile desenului şi picturii.
Magia rezidă din libertatea interpretării. Nina Anton ne arată exact atât cât trebuie, astfel încât aportul nostru în reconstruirea mentală a celor văzute în lucrări să fie determinant. Starea de spirit a momentului deţine funcţia principală în actul receptării. În locul unor certitudini biplane, avem de-a face cu un subtil sistem de interogaţii.” (Mihai Plămădeală, Observator Cultural nr.703/13 decembrie 2013)
„Preocupată mai mult de analizarea şi dezvăluirea structurilor intime ale realului decât de exploatarea valenţelor picturale ale acestuia, Nina Anton pendulează meditativ între disciplina previzibilă a figurativului şi sintaxa liberă a imaginaţiei nonconformiste. Demersul ei, aparent indecis, vizează destructurarea imaginii convenţionale, a coerenţei comode pe care aceasta o introduce în contextul comunicării dintre artist şi publicul său, scopul final fiind crearea unei realităţi secunde, mai incitante şi mai apropiate de condiţia omului modern aflat într-o continuă confruntare cu lumea înconjurătoare şi chiar cu el însuşi.
Din această perspectivă, fie că pictează peisaje urbane a căror arhitectură haotică şi tentaculară este scăldată într-o lumină spectrală, fie că interpretează cromatic diverse motive culturale şi religioase orientale sau fie că distribuie într-o manieră semiîncifrată elemente repetitive ale propriului limbaj plastic pe suprafaţa unor fotografii, Nina Anton recompune şi transmite mai departe nu atât impresii vizuale pregnante, cât stări de spirit şi interogaţii difuze, uneori uşor tensionate, a căror legitimitate estetică este susţinută de un melanj stilistic echilibrat şi de o paletă cromatică armonioasă, ambele menite să tempereze elanul expresionist în jurul căruia se structurează de fapt viziunea sa artistică.” (C. Ostahie, 2010)
„Pictura Elenei Anton se aşează sub semnul unei duble deschideri: una de calmă reflexivitate şi solidă construcţie cromatică (evident, mai ales, în naturile statice de o amploare monumentală) şi alta, care îşi pune amprenta mai ales pe peisajele din Spania cu o vibraţie a luminii şi cu o vervă a facturii apropiate uneori de juxtapunerea tonurilor într-o viziune pointilistă.
Toate lucrările ei degajă, pe lângă semnele unui meşteşug temeinic asimilat, cu rădăcini în tradiţia picturală autohtonă, o deosebită fervoare a actului de captare a realităţii într-o imagine transfiguratoare menită să confere pânzelor ei o nobleţe ce izvorăşte parcă din interior, provocând, parcă de la sine, empatia privitorului. Se remarcă de asemenea ştiinţa sigură a impostării motivului în asocieri de o simplitate rafinată, de o frontalitate accentuată uneori, în cazul peisajelor încărcate de mărturii de istorie şi străveche civilizaţie, consemnând locuri parcurse de ea în ţară şi în Spania, ca şi dispunerea în friză a elementelor în cazul sobrelor naturi statice, surprinzător de ascetice, în modularea tonurilor, dar cu atât mai pregnante şi încărcate de sens.” (Gheorghe Vida)
„Tensiunea compoziţională a naturilor moarte, hieratice şi ortogonale în acelaşi timp reflectă tensiunea spirituală şi poetică prin care obiectul este captat cu privirea interioară a artistei. Simple obiecte casnice, fructe uscate, vase de lut, scoici, carcasa unui ceas vechi, ni se înfăţişează deodată, unite într-o perfectă armonie, la fel ca atunci când deschizi brusc uşa unei case părăsite şi surprinzi dialogul mut dintre obiectele din casă, obişnuite să traiască fără prezenţa umană. Simplificarea formală a acestor obiecte recreate din fâşii de lumină şi umbră, ce le şterg contururile, este de fapt trăsătura definitorie a picturii acestei românce.” (Juan Vasquez de Castro | Madrid Oeste, 1991)
„Emoţii şi nostalgii, simple momente ale vieţii cotidiene definesc universul plastic al Ninei Anton. Ele sunt redate însă cu o intensitate atât de profundă încât, după părerea mea, trădează un ataşament secret pentru un obiect sau un motiv anume şi mai ales marea duioşie faţă de clipa trecatoare pe care reuşeşte să o oprească şi să o învăluie cu mângăierea frustă a tuşei, care îmi aminteşte, prin caracterul ei, atât de discret şi nesofisticat, atitudinea expresionistă a europenilor, faţă de eleganţa firească a acelui trecător an 1900.”(Fernando Perez Mulet | Diario de Cadiz, 1994)
„Pictura Ninei Anton este de fapt rezultatul unei concepţii personale despre artă, izvorăşte din necesitatea lăuntrică de a se exprima şi face abstracţie de imperativele curentelor la modă. Este o artă personală şi plină de sinceritate.” (Fernando Cortes Pizano | Crónica 3 Las Artes, 1991)
„Pe suprafaţa albă a pânzei, gândurile artistului, trecute prin inimă întruchipează prin intermediul mâinii sigure, viziuni, sentimente, temeri şi bucurii exprimate pentru unii doar în categorii de peisaj, natură statică, portret sau compoziţie, pentru mulţi doar într-un simplu ´´tablou´´. Pentru artist sfârşitul întruchipării este doar eşecul sau izbânda unei intenţii.
Nu-mi permit referiri docte asupra rezultatelor de până acum în truda în ale artei ale Ninei, o poate face mai la obiect criticul, fratele nostru întru cei ce văd. Vreau doar să remarc munca unei tinere artiste sensibile care a parcurs un drum de reprezentare de la verdele peisajului de lânga casa părintească, până departe la cerul plin de lumină din ţara lui Velasquez cu aceleaşi de mine cunoscute, sârg, modestie şi care a cuprins o lume de intenţii încheiate cu izbânzi.” (Ion Stendl)